Domeniul Solvay de La Hulpe se întinde pe 227 de hectare şi se compune din păduri şi lacuri. La nord se învecinează cu Pădurea Soignes şi la sud cu Rezervaţia naturală Nysdam, cea mai mare rezervaţie din Brabant Wallon, Belgia. Bogăţia biosferei domeniului este rezultatul a numeroase studii realizate de către cercetătorii Grădinii Botanice Naţionale a Belgiei, a Institutului Regal de Ştiinţe Naturale al Belgiei, Uniunii Ecologice şi Biogeografice a Universităţii «UCL», etc. Domeniul regional Solvay făcea parte integrantă, la origine, din Pădurea Soignes. În 1822, Regele Guillaume I de Olanda a atribuit domeniul Societăţii Generale. După Revoluţia din 4 octombrie 1830 şi Independenţa Belgiei, Societatea Generală a scos la vânzare publică cea mai mare parte a proprietăţilor sale funciare, mai bine zis, 28.000 de hectare, adică, jumătate din Pădurea Soignes, pentru a avea, astfel, lichidităţi pentru finanţarea industriei statului belgian.În 1833, marchizul Maximilien de Béthune, a cumpărat între 341-343 de hectare din pădure, din care o parte a defrişat-o pentru a amenaja un parc. Marchizul l-a contactat pe arhitectul Jean-Pierre Cluysenaar, pentru construcţia a trei case de pază şi două ferme. Totodată el a încredinţat construcţia castelului ce a fost terminat în 1842, arhitectului francez, Jean Jacques Nicolas Arveuf-Fransquin şi arhitectului belgian, Jean-François Coppens. Construit în stil neo-renascentist, pe coama colinei domeniului, castelul îmbrăcat în cărămidă roşie cu linii de piatră naturală, era flancat de patru turnuri stil englez, octogonale, amplasate în cele patru puncte cardinale şi patru turnuleţe intermediare mai înalte decât întregul ansamblu. Terenul mlăştinos de la baza colinei a fost transformat în lac.
Între anii 1871 şi 1893, domeniul a devenit proprietatea baronului Antoine de Roest d’Alkemade, care l-a mărit până la limitele de la sud, cumpărând câteva preerii, stânele „de l’Argentine” şi lacurile Nysdam.
În 1893, industriaşul Ernest Solvay (1838-1922), chimist, magnatul sodei denumită în acea vreme ”aurul alb” şi fondatorul societăţii internaţionale „Solvay & Co”, cumpără proprietatea pentru a deveni reşedinţa sa de vară. El îi încredinţează lui Victor Horta (1861- 1947) îngrijirea şi amenajările interioare ale castelului. Este instalată electrictatea, gazul, apa curentă şi telefonul. Este, de asemenea, amenajată o terasă în faţa castelului, dominată de o marchiză din sticlă pe coloane din fontă. Ernest Solvay a reamenajat parcul şi a mărit domeniul în 1920, până la 420 de hectare.
Autodidact, chimist, industriaş de geniu, Ernest Solvay a fost, de asemenea, reformator social şi mecena. În 1911 el a organizat un mare consiliu de fizică, ce a reunit nume celebre ca: Einstein, Marie Curie, Rutherford, Max Planke, de Poincaré, ducele de Broglie, etc.
În 1893, industriaşul Ernest Solvay (1838-1922), chimist, magnatul sodei denumită în acea vreme ”aurul alb” şi fondatorul societăţii internaţionale „Solvay & Co”, cumpără proprietatea pentru a deveni reşedinţa sa de vară. El îi încredinţează lui Victor Horta (1861- 1947) îngrijirea şi amenajările interioare ale castelului. Este instalată electrictatea, gazul, apa curentă şi telefonul. Este, de asemenea, amenajată o terasă în faţa castelului, dominată de o marchiză din sticlă pe coloane din fontă. Ernest Solvay a reamenajat parcul şi a mărit domeniul în 1920, până la 420 de hectare.
Autodidact, chimist, industriaş de geniu, Ernest Solvay a fost, de asemenea, reformator social şi mecena. În 1911 el a organizat un mare consiliu de fizică, ce a reunit nume celebre ca: Einstein, Marie Curie, Rutherford, Max Planke, de Poincaré, ducele de Broglie, etc.
Ernest Solvay a lăsat, prin testament, domeniul şi castelul, copiilor săi. Domeniul de „La Hulpe”, este divizat între cei doi fii ai săi, Edmond şi Armand. Astfel, lui Edmond îi revine partea de nord a domeniului, ce cuprinde castelul de la „Long Fond” şi „ferma roşie”. Lui Armand, primul născut, îi revine castelul principal, ferma „Zondael” şi partea de jos a proprietăţii, adică, ansamblul din care este alcătuit actualul Domeniu Solvay de La Hulpe.
Armand Solvay şi apoi fiul său, Ernest-John Solvay, au realizat importante amenajări, care au au dat configuraţia din prezent a domeniului. Arhitectul Georges Collin a modificat considerabil aspectul castelului. Turnuleţele, clopotniţa centrală şi marchiza sunt suprimate, cărămizile roşii sunt acoperite cu ciment care imită piatra de Franţa, castelul a fost mărit în lungime,etc. Edificiul pierde, astfel, din liniile sale verticale şi capătă o siluetă mai joasă şi orizontală. Ernest-John a construit un superb foişor spre care se ajunge pe o scară ciudată cu 140 de trepte. Într-una din lateralele castelului a fost creată o grădină franceză, în faţa unei alei acoperite cu gazon, rectilinie, de 800 de metri, care traversează una din pădurile domeniului şi care se sfârşeşte cu un obelisc de 36 de metri înălţime, ce este încoronat de un soare auriu. Ernest-John a plantat marea majoritate a speciilor de plante exotice prezente şi azi pe domeniu. Jacques Stasser, scria că: „Un castel simplu şi pur într-un parc lin,wallon, nu e aşa că este cea mai fericită căsătorie care s-a înfăptuit între om şi natură?” Obeliscul a avut ca model obeliscurile antice, în special cele egiptene, precum şi cele moderne ca cele de la: Washington, Boston, Buenos Aires, dar mai ales cel de la Paris. A fost realizat după ideea lui Ernest-John Solvay de către Alfred Vandercam, un constructor din Ohain. Planurile au fost efectuate de către arhitectul Harchies şi Albert-H Van Ham, inginer – consilier la Bruxelles. Soarele din vârful obeliscului a fost realizat din fier- forjat de către M. Bonaventure, artist în fier, din Lasne-Chapelle Saint-Lambert. Soarele de un diametru de 4,50 m este compus din 16 raze şi a fost acoperit cu o soluţie specială care îl protejează de intemperii. Atât soarele cât şi întregul obelisc au orientarea către est. Construcţia lui a durat un an. A fost început în 1968, iar în 1969, în vară, a fost terminat. În final, Obeliscul de la Solvay, este mai înalt cu 10 metri decât cel original de la Paris, ce a servit ca model principal.
Se spune că, Ernest-John Solvay, adora să vadă răsăritul de soare care atingea obeliscul. El işi alesese o cameră în aripa castelului de unde putea asista la acest spectacol extraordinar. În ultimii săi ani de viaţă el a dorit să doarmă în acea cameră de la est! Soarele construit în vârful obeliscului, era destinat să reverbereze razele soarelui şi să anunţe naturalul răsărit al soarelui. Soarele fiind un simbol masonic, se presupune că Ernest-John Solvay ar fi fost francmason. De asemenea, soarele era şi simbolul...sodei! Obeliscul lui Solvay, rămâne, însă, şi azi un mister!
El a fost foarte preocupat de viitorul, de perspectiva domeniului său şi a obţinut înregistrarea şi clasarea domeniului ca proprietate şi zonă protejată în 1963. Ca tot domeniul să rămână un tot unitar, să nu fie fracţionat de membrii familiei după moartea sa, să fie corect întreţinut, el a decis câţiva ani mai târziu, să îl doneze statului. Pe 7 martie 1969, Regele Baudouin I, i-a acordat lui Ernest-John Solvay, titlul de Conte Solvay de la Hulpe. După decesul lui Ernest-John, pe 17 octombrie 1972, proprietatea clasată ca arie protejată, de 227 de hectare, a intrat în patrimoniul Statului Belgian, cu condiţia de a menţine integritatea sa şi de a promova manifestaţii şi întâlniri culturale. Proprietatea domeniului a fost, ulterior, transferată de la Statul Belgian, la Comunitatea franceză Wallonie-Bruxelles. În 1973 a fost creată fundaţia „Folon”, care să se ocupe de gestiunea, conservarea şi punerea în valoare a Domeniului Solvay. În urma unei convenţii cu moştenitorii Solvay, Regiunea Wallonă, a preluat domeniul în întregime, în 1995, pentru a întreţine şi investi în acest patrimoniu de excepţie. Din anul 2000, ferma Castelului „La Hulpe” a fost transformată în Muzeul Folon.
Clasat ca şi „patrimoniu excepţional”, Domeniul Solvay compus din parcuri, păduri, lacuri, cu o floră şi o faună extraordinară, este accesibil gratuit pentru public în fiecare zi, însă cu condiţia respectării regulilor stricte impuse de către poliţie. Doar interiorul castelului construit în stil Louis XII-lea şi Francisc I, nu este accesibil publicului.
Din Belgia, Eugenia Mihai DELAD
